Astmul e o afecțiune cronică respiratorie inflamatoare. O criză de astm are loc când bronhiile care conduc aerul spre plămâni se contractă, producând dificultate la respirație, gâfîieli, șuierături și tuse. În cazurile de astm, chiar și ușoare, există inflamații în plămâni (bronhii), și acest lucru este important în toate formele bolii.
CAUZE:
Astmul poate fi legat de o tendință moștenită genetic. Eliberarea unei substanțe chimice, numită bistamină, poate cauza multe dintre manifestările fizice ale alergiilor și astmului. Histamina a fost legată de inflamație congestie, secreție excesivă de mucus și contracția căilor aeriene, precum și de mâncărimile însoțite de urticarie. Numeroasele elemente iritante, cum sunt praful și insectele care trăiesc in praf, mucegaiul, gândacii de bucătărie, polenul sau părul animalelor, pot declanșa alergii sau astm.
Alte elemente care declanșează astmul sunt fumul de țigară, aerul rece, umiditatea, alergiile la alimente sau medicamente, precum și infecțiile respiratorii, răcelile, gripa și bronșita.
SIMPTOME
- senzație de încordare-nu de durere-în piept
- respirație șuierătoare
- respirație dificilă, care se poate ameliora în poziție verticală
- tuse
- neliniște sau insomnie
PREVENIRE ȘI TRATAMENT
Este prudent să alegem o dietă cu conținut scăzut de grăsimi, bogată în fructe și legume, care sunt benefice pentru starea de sănătate respiratorie.
Magneziul poate ajuta plămânii să se relaxeze și reduce inflamația. De asemenea, unele cercetări arată că magneziul vă poate ajuta să aveți un somn liniștit, care este important, deoarece insomnia (cauzată de obicei de tuse) tinde să apară frecvent la persoanele cu alergii și astm.
Considerată un element protector puternic al plămânilor, flavonuida quercitină, care se găsește în special în mee, are capacitatea de a reduce eliberarea de histamină. Și o altă flavonoidă, luteolina, poate avea acest efect. Quercitina pare a avea proprietăți antiinflamatoare.
Seleniul, un mineral antioxidant se asociază cu vitamina E, pentru protejarea celulelor împotriva deteriorării produse de radicalii liberi-și se crede că efectul său protector este benefic pentru membranele căilor aeriene. Seleniul poate asigura niveluri adecvate de glutation peroxidază, despre care se crede că este o enzimă puternică, ce combate radicalii liberi.
O dietă bogată în acizi grași omega-3 poate ajuta la reducerea inflamației iar alimentele care măresc imunitatea, bogate în zinc, sprijină la menținerea unui sistem imunitar puternic. Vitamina C acționează ca antioxidant și ajută la protejarea plămânilor de poluanții din mediu, care intensifică astmul.


Un comentariu:
interesant
Trimiteți un comentariu